112

BRAŞOV. Accident de muncă MORTAL, la Ghimbav

 

Un accident de muncă tragic a avut loc, ieri, în Ghimbav, judeţul Braşov.

O femeie în vârstă de 62 de ani, angajată în calitate de laborantă la o societate comercială din orașul respectiv, aflată în timpul programului de lucru, s-a dezechilibrat şi a căzut bazinul cu adâncime de 3,90 metri, pe când ridica probe de apă uzată.
Din nefericire, femeia nu a putut fi salvată.

„Echipajul medical care s-a deplasat la fața locului a declarat decesul persoanei, cadavrul acesteia fiind ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan. Cu privire la acest incident au fost anunțați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, pentru „neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă” și „ucidere din culpă”, instrumentat sub coordonarea unui procuror.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button