BRAȘOV. Accident de muncă la o societate comercială din Cristian
Un bărbat angajat la o societate comercială din Cristian a suferit un accident de muncă, ieri dimineață, în timpul programului de lucru.
Polițiștii au fost sesizați în jurul orelor 6.00 cu privire la caz și fac cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce manevra un utilaj, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele inferioare. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.