BRAŞOV. Accident cu victime la Sâmbăta de Jos! Un copac a căzut peste un autoturism şi o casă (FOTO)
Două persoane au fost rănite, după ce un copac a căzut peste un autoturism, în această după-amiază, în localitatea Sâmbăta de Jos, din judeţul Braşov.
„Victimele nu sunt încarcerate, au fost scoase din autoturism. Se deplasează o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă de la Detaşamentul Făgăraş şi două echipaje SMURD. O victimă se pare că este rănită mai grav”, a informat plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Update: Bunici şi nepoţi, răniţi de copac
Vor fi evaluate medical patru persoane, doi adulţi şi doi copii (bunici şi nepoţi). Acestea sunt conştiente, fără probleme deosebite, potrivit sursei citate. Victimele se aflau pe stradă, în momentul în care copacul a căzut şi s-a prăbuşit peste un autoturism şi o casă.
„Copacul a căzut pur şi simplu, nu din cauza vremii”, a precizat plt. maj. Dănilă.
Victimele vor fi transportate la spital, în Făgăraş. De acolo, femeia în vârstă de 65 de ani va fi transferată la Braşov.
Update 2. Copacul a fost îndepărtat de pe carosabil, dar circulația este deviată în continuare, pentru efectuarea cercetărilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.