BRAȘOV. Accident cu victimă, în Făgăraș
Două autoturisme au intrat în coliziune, azi-dimineață, pe str. Mihai Viteazul din Făgăraș. Din primele date, accidentul s-a soldat cu o victimă, care a fost transportată la spital de către un echipaj SMURD.
„Pe str Mihai Viteazul din municipiul Făgăraș a avut loc o coliziune între două autoturisme. În urma impactului a rezultat o victimă care a fost transportată la spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul rutier”, a declarat, pentru fagarasultau.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina-Maria Ivan.
Un alt accident de circulație a avut loc ieri, la intrare în localitatea Veneția de Sus. Un șofer a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autoturismul s-a răsturnat într-un șanț, conform monitorfg.ro, care informează că bărbatul în vârstă de 45 de ani a suferit răni la nivelul unui picior, la torace și la nivelul feței. Conducătorul auto a fost transportat la spital.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.