112

BRAȘOV. Accident cu trei victime și cu pagube însemnate, pe str. Vasile Alecsandri

  • FB_IMG_1640248850666_293549.jpg
 

Trei persoane au fost rănite, iar patru autoturisme au fost avariate, într-un accident rutier produs aseară, într-o intersecție din municipiul Brașov.

„La data de 22 decembrie 2021, în jurul orei 22.25, la intersecția străzii Vasile Alecsandri cu strada Tâmpei din municipiul Brașov a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme.
În urma impactului, unul dintre cele două autoturisme a ricoșat în alte două autovehicule, parcate.
Au rezultat trei victime, care au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a declarat, pentru mytex.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare