112

BRAȘOV. Accident cu trei victime, pe DN 13 (Galerie FOTO)

  • IMG-20220512-WA0003_296756.jpg
  • IMG-20220512-WA0004_296757.jpg
  • IMG-20220512-WA0005_296758.jpg

Un accident rutier a avut loc, în această seară, pe DN 13, km 39, zona Pădurea Bogății din județul Brașov. Din primele date, a fost coliziune între două autovehicule (un microbuz și un autoturism).

În urma impactului au rezultat 3 victime care au fost transportate la spital pentru investigații medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier. Traficul se desfășoară alternativ”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

„Accident rutier DN 13 , Pădurea Bogății, între un microbuz în care se aflau 5 persoane și un autoturism în care se afla doar conducătorul auto.
La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale cu apă și spumă cu modul de descarcerare și 3 echipe SMURD (…)”, a informat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button