BRAȘOV. Accident cu patru victime, la Zărnești
Patru persoane (doi copii și doi adulți) au fost rănite într-un accident rutier produs, în această dimineață, pe strada 1 Decembrie din Zărnești. Victimele sunt conștiente, conform mr. Ciprian Sfreja, reprezentant ISU Brașov. Din primele date, au fost implicate patru autoturisme. S-au deplasat la fața locului două echipaje SMURD, unul de la Ambulanță și o autospecială cu apă și spumă.
Update:
„Pe str. 1 Decembrie din orașul Zărnești, jud. Brașov, a avut loc un accident rutier – coliziune între două autovehicule. În urma impactului au rezultat 4 victime, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent Nadia Olaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.