112
BRAȘOV. Accident cu cinci victime pe DN 13, în Pădurea Bogății

Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier, în această noapte, în jurul orelor 23:00, pe DN 13 Brașov – Sighișoara, în zona Valea Bogății.
Evenimentul rutier a avut loc între un autoturism și o camionetă.
Cele cinci victime sunt conștiente, neîncarcerate, potrivit lt. Dan Colniceanu, reprezentant ISU Brașov.
La fața locului s-au deplasat: un echipaj de terapie intensivă, două echipaje SMURD și o autospecială cu apă și spumă. De asemenea, se deplasează echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov.
Victimele ar fi suferit traumatisme la nivelul capului și membrelor.
Update: Trei persoane vor fi aduse la Unitatea Primiri Urgențe Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

