BRAȘOV. A vrut să urce în autobuz, dar a ajuns la… spital (FOTO)
Un vârstnic a ajuns la spital, în această seară, după ce a suferit o accidentare, la urcarea într-un autobuz de pe linia 4, în Livada Poștei din municipiul Brașov.
„La data de 19 mai 2022, în jurul orei 19.20, în Livada Poștei din municipiul Brașov, un bărbat, în vârstă de 77 ani, în încercarea de a urca într-un mijloc de transport public de persoane, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă.
Persoana în cauză a fost preluată și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.