112

BRAȘOV. A vrut să scape de polițiști, dar a intrat cu mașina în autovehiculul lor. Ce ascundea șoferul?!

 

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Victoria – județul Brașov, este cercetat penal, după o urmărire în trafic încheiată cu o tamponare, azi-noapte, pe DJ 104 A. O patrulă auto din cadrul Poliției a observat că șoferul a întors brusc mașina, la vederea sa, pentru a evita controlul, așa că a pornit în urmărire, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

„În timpul urmăririi, autovehiculul aparținând poliției a fost acroșată de conducătorul auto, fără a suferi însă avarii majore”, a precizat reprezentantul Poliției Județene Brașov, Ionuț Marin.

În cele din urmă, șoferul a fost oprit, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu avea permis de conducere și avea 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dată fiind situația, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul Poliției.

„Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în vederea determinării tuturor circumstanțelor producerii faptei și dispunerii măsurilor legale”, a precizat reprezentantul IJP Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button