BRAŞOV. A „picat” pe stradă, pare-se din cauza căldurii! (FOTO)

Un bărbat care a leşinat pe stradă, în Braşov, pare-se din cauza căldurii sufocante, a primit îngrjiri medicale după ce a fost observat de un jandarm. Potrivit datelor oferite astăzi de reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Braşov, plutonierul major din cadrul Adrian R., ajutat de un civil – Daniel M., i-a acordat primul ajutor bărbatului aflat în stare de inconştienţă pe stradă, apoi a fost solicitată intervenţia unui echipaj SMURD. Astfel, omul doborât de toropeală a fost preluat de medici şi transportat la spital.
Iniţial, jandarmul a crezut că persoana căzută pe stradă este decedată. Când şi-a dat seama că ar putea fi în viaţă, a mers repede la maşina de serviu, a luat o sticlă cu apă şi a stropit-o un pic, a verificat pulsul şi a sunat la 112, pentru ca un echipaj SMURD să preia pacientul. Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orelor 13.30, la capătul RATBV de pe strada 13 Decembrie.
CITIŢI ŞI:
ISU: Ce trebuie să (nu) faceţi pentru a trece cu bine peste noul val de caniculă!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

