BRAȘOV. A murit și cea de-a treia persoană rănită în explozia de la Vel Pitar
A treia persoană rănită în explozia din 5 noiembrie, la fabrica de pâine Vel Pitar, a decedat noaptea trecută.
Femeia în vârstă de 51 de ani se afla la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Brașov, familia renunțând la solicitarea ca pacienta să fie transferată în străinătate, de teama unor complicații ce ar fi putut apare pe drum, având în vedere că la Brașov a suferit o intervenție chirurgicală.
Potrivit managerului Spitalului Judeţean Braşov, dr. Carmen Daniela Neculoiu, pacienta a murit aproape de miezul nopţii: „Din păcate, era în stare gravă, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, funcţia respiratorie s-a agravat, au cedat plămânii şi a intrat în stop cardiorespirator”.
Amintim că au fost șase răniți în urma tragediei de la moara de făină, dintre care trei în stare gravă: unul a murit la scurt timp după ce a fost salvat din buncărul de făină în care căzuse, aruncat fiind de suflul exploziei, al doilea pacient și-a pierdut viața săptămâna trecută, a doua zi după ce fusese transferat la un spital din Austria, iar al treilea, noaptea trecută.
Ceilalți trei au fost internați la Chirurgie Plastică și Reparatorie, cu arsuri pe circa 7% din corp, starea lor fiind bună, fără complicații.
citește și
EXPLOZIE BRAŞOV. Femeia rănită grav rămâne în ţară
EXPLOZIE BRAȘOV. Starea femeii de la ATI s-a agravat, dar familia vrea transfer în străinătate
ULTIMA ORĂ. Bărbatul rănit în explozia de la VelPitar și transferat în străinătate a murit
EXPLOZIE BRAŞOV. Unul dintre răniţii grav, transferat în Austria
BRAŞOV. Ajutor guvernamental pentru familia victimei decedate în explozia de la fabrica de pâine
EXPLOZIE BRAŞOV. Controverse în jurul celor doi răniţi grav
BRAȘOV. Explozie la fabrica de pâine de lângă Stadionul Tineretului – VIDEO
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.