BRAȘOV. A furat haine din mai multe magazine aflate în centrul orașului
Bărbatul a fost prins când a încercat să sustragă și ceva de încălțat
Un brașovean în vârstă de 28 de ani a fost reținut de polițiștii Secției 1 Brașov, ieri, după ce a furat haine din mai multe magazine situate în centrul orașului.
El a ajuns pe mâinile polițiștilor, după ce angajații unui magazin cu articole sportive l-au prins încercând să sustragă o pereche de încălțăminte.
„Acesta, la aceeași dată, în jurul orei 13.05, a fost surprins de către personalul de securitate al unui magazin, cu specific comercializare articole sportive, din cadrul unui complex comercial amplasat în zona centrală a municipiului Brașov, în timp ce încerca să părăsească magazinul fără să achite contravaloarea unei perechi de încălțăminte sport pe care o avea asupra sa. Polițiștii au probat activitatea infracțională a bărbatului, în urma verificărilor rezultând că, în cursul aceleiași zile, acesta ar fi sustras mai multe articole de îmbrăcăminte din mai multe magazine situate în zona centrală a municipiului, prin îndepărtarea sistemului de siguranță cu care acestea erau prevăzute”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu.
Bărbatul este cercetat pentru furt și furt calificat, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.