112

BRAȘOV. 17.000 de lei, bani dispăruți din contul unei făgărășence!!!

 

O femeie din Făgăraș a depus plângere la Poliție, susținând că i-au dispărut 17.000 de lei, din contul bancar. Făgărășeanca a mers în urmă cu o zi la bancomat, pentru a scoate bani necesari efectuării unor plăți, moment în care a constatat, cu stupoare, că are „Sold indisponibil”.

După mai multe încercări nereușite de a extrage suma dorită, femeia s-a adresat băncii emitente a cardului, unde i s-a spus că mai are în cont doar suma de 2,85 lei.

Șocată, femeia a cerut un extras de cont și așa a realizat că suma de 17.000 de lei fusese folosită pentru a plăti aplicații și jocuri din platforma Google Play, pe care nimeni din familia ei nu le folosește, conform fagarasultau.ro.

În cauză, a fost sesizată Poliția. De asemenea, reprezentanții băncii fac cercetări pentru a afla circumstanțele prin care au dispărut banii.

„Lucrători din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos» și «accesul ilegal la un sistem informatic», instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov”, le-a declarat agentul de poliție Nadia Olaru, reprezentant al IJP Brașov, jurnaliștilor făgărășeni.

Pentru a evita pe cât se poate astfel de situații, reprezentanții băncilor și poliștii recomandă să nu se ofere informații despre carduri prin intermediul telefonului.

Banca, Poliția și Procuratura nu cer niciodată astfel de informații prin telefon. 

Dacă există clienți care au fost victime ale unui astfel de fraude, ei trebuie să raporteze evenimentul imediat la 112, precum și la banca emitentă a cardului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare