BRAŞOV. 13 firme de alimentaţie publică găsite deocamdată fără autorizaţie
BRAŞOV. 13 firme de alimentaţie publică găsite deoacamdată fără autorizaţie
Poliția Locală Brașov a făcut azi publice primele rezultate ale campaniei de inspectare a societăților comerciale cu specific de alimentație publică, acțiuni incluse în planul de măsuri ce a fost întocmit pe o perioada de 30 de zile.
Vorbim despre o intensificare a activităților de control curente, drept pentru care au fost create echipe de intervenție care verifică exclusiv deținerea de autorizație de funcționare, pentru inspectarea tuturor firmelor existente în baza de date furnizată de către serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Brașov.
Astfel, 13 dintre firmele controlate au fost sancționate, fie că nu au deținut, fie nu și-au reînnoit acordul/autorizația de funcționare. Alte opt societăți comerciale se afla în verificări, în sensul că reprezentanții celor opt firme urmează să se prezinte la sediul Poliției Locale pentru a face dovada deținerii autorizației de funcționare. Două se află în renovare, două în monitorizare și alte două societăți comerciale au fost închise de proprietar. De asemenea, 31 de societăți comerciale au fost găsite în legalitate.
Suma totală a sancțiunilor aplicate pe aceasta linie de muncă în perioada 4 – 9 noiembrie 2015 se ridică la 19.500 lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.