112

BRAŞOV. 119 clădiri de şcoală nu au autorizaţie de securitate la incendiu

 

119 clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu, potrivit lui Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Țara Bârsei” Brașov.

La nivelul judeţului Braşov există 627 clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ, a precizat Sfreja, iar 20 de clădiri deţin autorizaţie. De fapt, imobilele, inclusiv cele în care funcționează unitățile de învățământ, nu au nevoie de autorizație de la ISU decât în două situații. „Clădirile existente, cele care sunt de mulți ani, nu au nevoie de autorizație PSI. Doar cele nou date în funcțiune și cele cărora li s-au adus modificări la structură”, a punctat Sfreja. Practic, clădirile mai vechi de 1997, când s-a schimbat legislația, nu dețin avize PSI pentru că la momentul construcției nu exista nici o reglementare care să le oblige să-l solicite. Multe dintre aceste clădiri în care sunt unităţi de învăţământ sunt construcţii vechi, unde nu s-au adus modificări constructive şi nu se supun avizării şi autorizării. „Precizez că o situaţie de urgenţă (de exemplu un incendiu) se poate întâmpla şi în clădirile care au obţinut autorizaţia de securitate la incendiu. Este foarte important ca peste tot să se respecte regulile de apărare împotriva incendiilor”, a mai spus Sfreja.

Întâi aviz, apoi autorizație

Avizul se solicită pe baza planurilor de construcție sau reabilitare, înainte de începerea lucrărilor, iar autorizația este obținută după o verificare la fața locului de către un reprezentant al ISU.
„Acest lucru nu înseamnă însă că în acele unități de învățământ nu se respectă normele de reglementare PSI. Clădirile vechi au ajuns să obțină o asemenea autorizație sau aviz doar dacă, la un moment dat, au fost efectuate lucrări de reabilitare sau li s-au adus modificări. În aceste cazuri au avut nevoie de autorizații de construcție sau de amenajare spațiu de la primărie, care, pentru a fi acordate, au avut nevoie de avizul PSI și, la finalul lucrărilor, se solicită autorizația PSI. Acestea, odată obținute, nu mai trebuie reînnoite în fiecare an, decât dacă se mai aduc modificări clădirii sau își schimbă destinația”, menționa într-o declaraţie pe care ne-a oferit-o, după tragedia din „Colectiv”, reprezentantul ISU.

Controale periodice în şcoli

Sfreja a explicat că inspectorii din instituție fac controale periodice prin școli, privind riscurile de incendiu, de obicei după un plan tematic, și ceea ce se verifică este existența a suficiente căi de evacuare, a unui plan de evacuare, a unui număr suficient de extinctoare funcționale, a unui hidrant, dar și dacă s-a efectuat instructajul celor care lucrează în clădirea respectivă și dacă s-au făcut exerciții de alarmare: „Inspectorii de prevenire din cadrul ISU Braşov desfăşoară periodic aceste controale şi dacă se constată nereguli se aplică sancţiuni conform prevederilor legale”.

 
Citiţi şi:
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare