112

BILANŢ. Într-o lună și jumătate, / Polițiștii Secției 5 au dat amenzi de aproape 30.000 de lei

  • logomytex.png
 

124 de dosare penale, dintre care 45 cu autori necunoscuți, au fost soluționate în perioada 1 august – 15 septembrie de polițiștii Secției 5 Brașov. În palmaresul acestora sunt trecute și 44 de mandate de aducere în fața instanțelor, pe lângă acțiunile pe linie civilă, materializate în legitimarea a 151 de persoane, avertizarea altor 145 și aplicarea a 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.665 de lei. De asemenea, polițiștii au identificat 10 persoane care au încercat să sustragă diferite bunuri din incinta magazinelor, astfel că infractorii s-au ales cu dosare penale, iar cinci cazuri de furt (din locuințe, societăți comerciale sau din autoturisme), în care au fost identificați principalii suspecți, au fost finalizate cu rețineri și arestări.
Pentru prevenirea pe viitor a unor incidente similare, agenții au făcut instructaj cu cetățenii din zona de lucru, în special cu președinții de asociații și șefii de scări, fiind recomandate măsuri suplimentare de supraveghere a imobilelor. Secția 5 Poliție, care deservește o populație de aproximativ 85.000 de locuitori, majoritatea în Cartierul Astra, este încadrată cu 57 de polițiști, cu o medie de vârstă de 30 ani, dintre care 27 sunt pe linie de ordine publică.
    (C.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google