112

Bebeluș sechestrat de tată, în județul Brașov / Bărbatul i-ar fi rupt mâna unui mascat

Un bebeluș de 5 luni a fost sechestrat de tată, în județul Brașov, în urma unui conflict conjugal. Au intervenit mascaţii, după ce mama copilului a sunat la 112. În timpul intervenţiei, individul i-ar fi rupt mâna unuia dintre poliţisti. Copilul se află în afară oricărui pericol, iar tatăl este reţinut. 


Incidentul s-ar fi petrecut după o petrecere în casa celor doi soţi alături de un alt cuplu, în Zărneşti. Bărbatul ar fi consumat mai multe pahare cu alcool, iar când prietenii lor au plecat, a dat-o afară şi pe soţia sa, rămânând singur cu bebelușul. Speriată, femeia a sunat la 112.


Poliţiştii au cerut sprijinul mascaţilor, care au ajuns la faţa locului împreună cu un negociator. După lungi discuţii, bărbatul de 27 de ani a fost convins de un ambulanţier să-i dea copilul, dar a urmat un scandal monstru cu polițiștii, care au folosit spray lacrimogen ca să-l calmeze pe individ, conform observatornews.ro
Bărbatul l-ar fi lovit pe unul dintre poliţişti şi i-ar fi rupt antebraţul, imediat ce oamenii legii au încercat imobilizarea lui. 


Din câte se pare, soția inculpatului lucrează ca asistentă la Spitalul Judeţean Braşov, iar el nu are un loc de muncă stabil. Fetiţa de 5 luni se află în afara oricărui pericol, în grija mamei. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button