Bătrân găsit decedat după ce a dispărut în pădure

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din judeţul Vaslui a fost găsit fără suflare în apropierea unei linii de cale ferată, astăzi, la o zi după ce familia l-a dat dispărut pentru că nu se mai întorcea din pădurea de unde obişnuia să adune lemne.
Membrii familiei le-au povestit poliţiştilor că sexagenarul obişnuia să meargă zilnic în pădurea din apropierea satului Popeni, unde locuia, pentru a aduna lemne. Aşa s-a întâmplat şi ieri, numai că bărbatul nu s-a mai întors, iar rudele au pornit în căutarea sa. La un moment dat, pentru că nu-i dădeau de urmă, oamenii au anunţat Poliţia, iar la căutări s-au alăturat poliţişti, jandarmi şi angajaţi ISU, conform adevarul.ro. Căutările au fost întrerupte după lăsarea nopţii până la primele ore ale acestei zile, când au fost reluate, iar bărbatul a fost găsit decedat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

