112

Bătaie CRUNTĂ în faţa Gării BRAŞOV! Agresorul, un tânăr de 19 ani, este acuzat de tentativă de omor

 
Un tânăr de 19 va fi prezentat, astăzi, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă, pentru tentativă la omor, după ce a fost la un pas să ia viaţa altui tânăr, în faţa Gării Braşov. Agresiunea, în urma căreia victima a fost transportată în stare critică la spital, a avut loc alaltăieri, în jurul orelor 23.15. 
„Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în noaptea de 27 septembrie 2015 în jurul orelor 23.15, în faţa gării mun. Braşov, inculpatul a aplicat persoanei vătămate S.D.A. (23 ani) mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului, determinând producerea unor leziuni grave în zona craniană, ce necesită pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale, acestea punând în pericol viaţa acesteia”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Mihaela Alina Popescu.
După comiterea agresiunii, suspectul, pe nume Florin Valentin Uliniuc, a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore. 
 
Update. Potrivit unor surse, victima nu ar fi un alt tânăr, ci o studentă în vârstă de 23 de ani (din comunicatul Parchetului nu reiese clar despre cine este vorba, fiind menționată „persoana vătămată S.D.A.”). 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button