112

Bărbatul care a comis dubla crimă din Timișoara a fost prins / În ce context cunoscuse victimele

Bărbatul care a comis dubla crimă din Timișoara a fost prins aseară.

El a fost prins pe strada, nu departe de casa părinților săi, in zona Gării de Nord din Timișoara. Bărbatul de 38 de ani nu a opus rezistență.
„A fost depistat în zona Gării de Nord din Timișoara, se ascundea. Putem spune că prinderea lui se datorează și sprijinului cetățenilor, întrucât aceștia au sunat de nenumărate ori la serviciul de urgență 112, pentru a oferi informații când vedeau o persoană care semăna de bărbatul căutat de polițiști”, a declarat Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.


În urma audierilor de noaptea trecută, inculpatul a fost reținut. Astăzi, acesta va fi dus în fața magistratilor de la Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat. În cadrul audierilor, el și-ar fi recunoscut faptele.


Părinții săi au fost audiați de politisti in cursul zilei de ieri și le-a fost perchezitionată locuința. Oamenii legii aflaseră că fiul lor a venit la ei acasă, unde se schimbase de haine, iar mai apoi a plecat în oraș.
Politistii și jandarmii au făcut mai multe percheziții în cartierul Iosefin din Timisoara, unde au scotocit o pensiune și un bloc de locuințe din zona fostei fabrici de țigări, unde aveau indicii că s-ar afla principalul suspect.

Amintim că, doi bătrâni, soț și soție, au fost omorâți prin înjunghiere, marți seară, de un bărbat care a intrat peste ei în casă, în timp ce vorbeau la telefon cu un nepot din Germania. Nepotul a auzit zgomote ciudate și speriat și-a alertat un văr care locuia în apropierea bunicilor. Acesta a fost la un pas să fie înjunghiat de atacator, dupa ce l-a surprins în locuință. A avut loc o luptă între ei, iar criminalul a reușit să fugă, fiind prins două zile mai târziu.

Victimele și inculpatul se cunoșteau. El locuise cândva în imobil, cu chirie și datora aproximativ 2000 de lei la întreținere. În seara crimelor, femeia – care administra imobilul – a crezut că el a venit să-și achite datoria, așa că i-a deschis ușa liniștită. În realitate, el a mers acolo cu ideea să-i jefuiască. Potrivit unor surse, inculpatul este consumator de droguri și ar fi acționat știind când bătrâna aduna banii de întreținere. Astfel, a reușit să fugă cu 12.000 de lei, după ce a bătut și înjunghiat victimele. Nepotul care l-a surprins în imobil a reușit să-l descrie, iar camerele de supraveghere l-au surprins plecând de acolo. Astfel, a fost o chestiune de timp până i s-a aflat identitatea.

Comunicatul Parchetului

„În data de 30 iunie 2023, Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul M.A.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat (comis asupra a două persoane), prevăzută de art.188 alin.1, art.189 alin.1 lit.f C.pen..
Totodată, prin ordonanța procurorului din aceeași dată, față de suspect a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 ore.


În fapt a fost reținut că în data de 27 iunie 2023, în jurul orei 22:48, în timp ce se afla într-un imobil sirtuat în Piața Țepeș Vodă din municipiul Timișoara, suspectul M.A.A. ar fi ucis două persoane – soț și soție, prin aplicarea de lovituri cu un obiect tăietor – înțepător, acesta fiind surprins în scurt timp la locul faptei, în interiorul imobilului, de câțiva martori, iar imediat după acest moment suspectul ar fi părăsit locul faptei, pentru a-și asigura scăparea.


În urma desfășurării unor activități specifice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș care efectuează urmărirea penală în cauză, organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul I.P.J. Timiș, Serviciul de Investigații Criminale, au reușit prinderea suspectului în data de 29 iunie 2023, pe raza municipiul Timișoara.
Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei și a dispunerii, în continuare, a măsurilor legale care se impun”,
se arată într-un comunicat remis în această dimineață de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Vezi și: Dublă crimă într-un imobil din Timișoara / Făptașul, surprins de camere de supraveghere, este căutat / Cum l-a descris nepotul victimelor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
10 luni în urmă

[…] Vezi și: Bărbatul care a comis dubla crimă din Timișoara a fost prins / În ce context cunoscuse victimele […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare