112

Bărbat tâlhărit la o reuniune în județul Brașov

Un bărbat a fost tâlhărit în timp ce participa la o reuniune, în Râșnov – județul Brașov. Trei persoane au fost arestate preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

„La data de 18 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat care reclama faptul că, în contextul unei reuniuni, la care au participat mai multe persoane, i-a fost sustrasă o sumă de bani.
Cercetările efectuate de către polițiști imediat după primirea sesizării, au dus la stabilirea identității persoanelor suspecte, dar și a modului în care a fost săvârșită acțiunea infracțională. Astfel, în cadrul acelei întâlniri, persoana reclamantă ar fi fost agresată fizic de doi bărbați și o femeie, context în care i-au sustras și banii ce se aflau într-unul dintre buzunarele pantalonilor.


În cauză, cercetările au fost efectuate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată de către cele trei persoane bănuite, pentru care polițiștii au dispus inițial măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”
, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a celor trei pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button