112

Bărbat înjunghiat de două ori, în spate şi abdomen, de un adolescent!

 
Un bărbat în vârstă de 59 de ani şi-a văzut moartea, ieri seară, când a fost înjunghiat de un minor, pe fondul unui scandal izbucnit de la aburii de alcool. Cei doi s-au luat la ceartă spontan, pe strada principală din Şibot, judeţul Alba, iar băiatul l-a înjunghiat de două ori pe adversar, cu un briceag. Una dintre lovituri a fost aplicată în zona abdominală, iar cealaltă – în spate. 
Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orelor 21.30 cu privire la agresiune, iar când au ajuns la faţa locului, l-au imobilizat pe minor, apoi victima a fost preluată de un echipaj medical şi a fost transportată la spital, în Alba Iulia. „În urma concluziilor formulate în cauză de către medicii legiști, potrivit cărora leziunile suferite de victimă îi pot pune viața în pericol, dosarul penal întocmit de polițiști a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, cu propunere de continuare a cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor”, au informat, astăzi, reprezentanţii IJP Alba.
Procurorii au dispus ca minorul să fie reţinut pentru 24 de ore.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button