Bărbat din județul Brașov, cercetat penal după ce a adus distrugeri casei unei vecine în vârstă de 79 de ani, pe care a și amenințat-o cu bătaia

Un bărbat din Lisa, județul Brașov, este cercetat penal după ce a adus distrugeri casei unei vecine în vârstă de 79 de ani, cu care a intrat în conflict. Bărbatul ar fi și amenințat-o pe vecina sa cu acte de violență. Femeia a fost cea care a sesizat Poliția, obținând ordin de protecție provizoriu.
„La data de 26 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați, de către o femeie, de 79 de ani, din localitatea Lisa, cu privire la faptul că, un vecin i-ar fi distrus o fereastră a imobilului în care locuiește și ar fi amenințat-o cu acte de violență. Imediat după primirea sesizarii, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit că imobilul în care locuiește femeia, cât și anexe ale acestuia prezintă distrugeri.
De asemenea, față de cele constatate, după ce au întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a reieșit că există risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. În același context, au fost dispuse și alte măsuri pentru protejarea persoanei vătămate.
Totodată, politiștii au intocmit documentația în vederea montării unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, însă femeia a refuzat această măsura, deși a fost informată în acest sens”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și amenințare, dosar instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
–
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

