112

Bărbat decedat într-un accident de ATV, în județul Brașov

Un bărbat a decedat, ieri, într-un accident de ATV, în județul Brașov.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală-Zărnești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

„La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o persoană a fost identificată lângă un ATV, într-o zonă virană din Vulcănița (n.r. cătun din Poiana Mărului), în stare de inconștiență.
Față de sesizarea primită, în locul indicat al incidentului au fost direcționate echipaje de intervenție, iar primele date ale cercetărilor au arătat că un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din localitatea Poiana Mărului, județul Brașov, s-ar fi răsturnat cu ATV-u pe care îl conducea.


De asemenea, aspectele verificate la fața locului au arătat că incidentul s-ar fi datorat pierderii controlului vehiculului și pătrunderii acestuia într-un mal de pământ, iar în urma leziunilor produse bărbatul, care nu era echipat cu un sistem de protecție, a decedat”
, a informat IPJ Brașov.


Agenții Secției de Poliție Rurală-Zărnești au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând să se stabilească exact circumstanțele în care s-a produs decesul bărbatului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button