112

Bărbat arestat după ce și-ar fi agresat fosta concubină pe o stradă din Brașov și i-ar fi furat telefonul

Un bărbat de 31 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi agresat-o pe fosta sa concubină și i-ar fi sustras telefonul mobil, în plină stradă, în municipiul Brașov.

Incidentul a avut loc în data de 23 mai 2026, în jurul orei 13:00, iar polițiștii Secției 2 Brașov au fost alertați printr-o sesizare privind o agresiune.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, femeia în vârstă de 40 de ani ar fi fost lovită de fostul partener, iar în timpul altercației acesta i-ar fi luat și telefonul mobil.

În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent de violență și au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ieri, 24 mai, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și furt.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google