Băiețel decedat după vizita la dentist…
Băiețel decedat după vizita la dentist… Au trecut trei ani de la tragicul caz înregistrat în Pitești, jud. Argeș.
Procurorii au finalizat rechizitoriul în anchetă.
Medicul anestezist Adrian Dinescu și cei doi administratori ai firmei din Argeș ce deține cabinetul stomatologic au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă. Ei au fost deferiți justiției de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Procesul va începe în această primăvară la Judecătoria Pitești.
Băiețel decedat după vizita la dentist…
Băieţelul de 4 ani şi 8 luni a ajuns la cabinetul stomatologic din Piteşti, pe 10 februarie 2020, la ora 14.50. Câteva minute mai târziu i s-a efectuat o analgosedare. În mai puţin de o oră, copilul a intrat în stop-cardio-respirator. El a avut nevoie de resuscitare. Transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, băieţelul a murit după două zile.
Verificările au stabilit că respectiva clinică nu avea voie să efectueze analgosedare, conform autorizaţiei de funcţionare (neavând secţie ATI). Cei de la cabinet nu aveau trusa de urgenţă, şi nici oxigen, ambele fiind obligatorii şi cerute de lege în cazurile de anestezie terapie intensivă, conform adevarul.ro.
DSP Argeş a amendat atunci clinica privată cu 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizaţia de funcţionare. Mai multe date – aici.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.