112

Avertisment Salvamont: Respectați semnul „X” pe pârtie. Incident periculos la Predeal

Salvamont Brașov atrage atenția schiorilor să manifeste maximă prudență atunci când observă pe pârtie două schiuri așezate în formă de „X” și să reducă imediat viteza, evitând zona respectivă.

Acest semn indică producerea unui accident și desfășurarea unei intervenții de salvare, fiind obligatorie respectarea unui perimetru de siguranță.

Un incident grav a avut loc ieri la Predeal, în timpul acordării primului ajutor unei persoane care suferise un traumatism la un membru inferior. O altă persoană, aflată în coborâre cu viteză neadaptată condițiilor și nivelului de pregătire, a pierdut controlul schiurilor și a intrat în zona intervenției, lovind salvatorii montani.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime suplimentare, însă situația putea avea consecințe extrem de grave, inclusiv vătămări produse de canturile schiurilor sau traumatisme majore rezultate din impactul la viteză ridicată.

Reprezentanții Salvamont reamintesc importanța adaptării vitezei la condițiile pârtiei, la nivelul de pregătire și la prezența altor persoane. Respectarea semnalizărilor și a indicațiilor personalului de pe domeniul schiabil contribuie direct la siguranța tuturor și la prevenirea unor evenimente grave.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button