Autoturism răsturnat, pe DN 13, în județul Brașov. Trei victime… (video)
Un autoturism s-a răsturnat în această după-masă, pe DN 13, în zona localității Hoghiz din județul Brașov.
„Din informațiile primite, în urma accidentului au rezultat 3 victime constiente, dintre care o victimă posibil încarcerată. La fața locului se deplasează două autospeciale cu apă și spumă cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD, o ambulanță SAJ și elicopterul SMURD Brașov. Misiunea este în dinamică”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Update 1:
„Pe DN 13, în zona km 48+300 m, a avut loc un accident rutier, în care autovehiculul implicat a ieșit în afara părții carosabile. La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere care efectuează cercetări pentru clarificarea condițiilor și circumstanțelor în care s-a produs accidentul. Primele date indică vătămarea corporală a 3 persoane, conștiente, iar la acest moment sunt evaluate medical. Traficul rutier, urmând a fi reluat la în cel mai scurt timp posibil. Rugăm conducătorii auto să se deplaseze cu prudență în zonă”, au transmis și reprezentanții IPJ Brașov.
Update 2 :
Două persoane vor fi transportate la spital, conform mr. Ciprian Sfreja. Acestea sunt conștiente.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.