Autoturism furat și condus până într-un… stâlp, în județul Brașov. Evenimentul rutier a fost produs de un bărbat fără permis de conducere.
Polițiștii Postului de Poliţie Tărlungeni efectuează cercetări în caz. Ei au deschis dosar penal.
„La data de 02.02.2023, în jurul orei 08.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din localitatea Zizin, a fost rupt un stâlp de electricitate de către un autoturism.
Investigațiile efectuate de polițiștii Postului de Poliție Tărlungeni au arătat că, la data de 02.02.2023, în jurul orei 03.00, un bărbat în vârsă de 37 de ani ar fi sustras autoturismul unei rude de-ale sale, ce se afla parcat cu cheia în contact, și l-ar fi condus pe mai multe drumuri din localitatea Zizin. În timpul conducerii persoana ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat într-un stâlp de electricitate, pe care, din impact, l-a rupt”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
După incident, bărbatul a abandonat autovehiculul, însă a fost indentificat de polițiști. Aparatul etilotest a evidențiat faptul că bărbatul se afla sub influența alcoolului, conform sursei citate.
Cercetările continuă pentru conducere fără permis de conducere și furt în scop de folosință. Dosarul este instrumentat sub supravegherea procurorului de caz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.