112
Autoturism „căptușit” cu ţigări, depistat de câinele Micax

Un autoturism în bancheta, podeaua și aripile căruia erau ascunse ţigări de contrabandă a fost „mirosit” de Micax, câinele de detectare a tutunului din cadrul Poliţiei de frontieră din Albiţa, judeţul Vaslui. Poliţiștii au găsit 14.200 de ţigări de contrabandă, marca Winston, cu ajutorul patrupedului. Valoarea ţigărilor a fost estimată la aproximativ 3.200 de lei. La volanul autoturismului era un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 35 de ani. Acesta a fost amendat cu 10.000 de lei, iar ţigările au fost reţinute în vederea confiscării.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



