112

Autostrada Comarnic-Brașov va avea 15 kilometri de tuneluri, pe fiecare sens

  • article_246095_1.jpg
 

Autostrada Comarnic- Brașov va trece pe sub orașele Sinaia și Bușteni și va avea aproximativ 15 kilometri de tuneluri pe fiecare sens de mers. Două tuneluri, de aproximativ 3 kilometri fiecare, vor fi construite pentru traversarea orașelor Sinaia și Bușteni, iar alte tuneluri vor fi amplasate în zonele Comarnic și Râșnov. De asemenea, vor fi contruite poduri și viaducte pe 16 kilometri, din cei 55 cât va avea autostrada. Autostrada va avea 2 spații de servicii mari ce conțin benzinării, parcări de lungă durată, restaurante, dar și 2 spații de  parcare de scurtă durată. Lucrările vor începe în 2011, iar inaugurarea este programată pentru 2015.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat aseară, în cadrul unei emisiuni televizate, că ministerul va face public contractul de concesiune pentru tronsonul Comarnic-Brașov, după ce va primi avizul constructorului. Singurele informații care vor rămâne secrete sunt cele pe care grupul Vinci nu dorește să le dezvăluie, din motive concurențiale, a spus Berceanu. Contractul va fi disponibil online, detaliile care nu ar trebui prezentate fiind incluse într-o anexă.
Berceanu a semnat săptămâna trecută contractul de parteneriat public privat de asociere cu firma franco-elenă Vinci Aktor pentru construirea porțiunii de autostradă Comarnic-Brașov care va avea o lungime de 55 de kilometri, considerat cel mai dificil tronson din cadrul viitoarei autostrăzi București-Brașov. Premierul Emil Boc, aflat la ceremonia de semnare a contractului, a spus că acesta este cel mai important proiect de parteneriat public-privat încheiat în România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google