Atentat sinucigaș soldat cu cel puțin șase morți
Cel puțin șase persoane au fost ucise duminică într-un atentat sinucigaș ce a vizat o adunare de sprijin față de președintele afgan, Ashraf Ghani, la Jalalabad, în estul țării, a indicat purtătorul de cuvânt al poliției provinciale din Nangarhar. „Un kamikaze care circula cu motocicleta și-a detonat explozibilii în mijlocul mulțimii ce asista la o adunare politică la Jalalabad. Șase persoane au fost ucise, inclusiv femei și un copil, și alte 13 rănite. Era vorba de o „adunare de sprijin față de președintele Ashraf Ghani”, a precizat purtătorul de cuvânt. Potrivit directorului serviciilor de sănătate, unii dintre răniți sunt „în stare critică”. Provincia Nangarhar, vecină cu Pakistanul, se află sub presiunea talibanilor și a grupării Daesh, care dispune în zonă de principalele sale baze din Afganistan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.