112
Arestat preventiv după ce şi-a omorât fratele, lovindu-l cu o furcă!
Şi-a ucis propriul frate, într-un acces de furie, apoi a sesizat Poliţia cu privire la moartea omului, dar fără să-şi asume vina! Bărbatul acuzat de omor a fost arestat preventiv, ieri, pentru 30 de zile, la decizia Tribunalului Botoşani. Acesta este acuzat că şi-a ucis fratele lovindu-l cu o furcă.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, el a sunat la 112, susţinând că şi-a găsit fratele în vârstă de 56 de ani, din Draxani, decedat. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au observat urmele de violenţă de pe trupul victimei şi au demarat cercetările, pentru omor. Astfel, au descoperit că oribila faptă a fost comisă chiar de cel care îi alertase. Cazul a fost instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Din câte se pare, victima a pătruns în casa agresorului, iar acesta, enervându-se peste măsură, a pus mâna pe o furcă şi a lovit-o fără milă. Suspectul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, conform botosaneanul.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.