Anul trecut a fost aglomerație mare în Penitenciarul Codlea

Din acest motiv, altercațiile violente dintre deținuți s-au soldat cu două decese
Conducerea Penitenciarului Codlea a făcut ieri public bilanțul activităților pe anul recent încheiat. Potrivit acestuia, una dintre problemele mai vechi, cea a supraaglomerării cu deținuți, nu a putut fi rezolvată nici în 2009. Astfel, așa cum a precizat directorul instituției, comisarul Marian Dobrică, cu toate că, potrivit legii, capacitatea legală de cazare a condamnaților este de șase metri cubi pe deținut, existând la Codlea 488 de locuri, indicele de ocupare a fost la 31 decembrie de 127,17%.
Mulți, dar cu viață ceva mai bună
„Deși fenomenul supraaglomerării și-a lăsat o amprentă vizibilă asupra calității vieții carcerale și a îngreunat activitatea desfășurată cu persoanele private de libertate, aducând și o serie de aspecte negative inerente, anul trecut s-a reusit extinderea timpului petrecut în aer liber, prin practicarea activităților sportive și prin creșterea numărului de acțiuni cultural-educative, creșterea cuantumului cumpărăturilor efectuate prin magazinul aflat la dispoziția persoanelor private de libertate. Ca un amănunt interesant, 12.943 de persoane private de libertate au efectuat cumpărături anul trecut în valoare de 1.333.221,26 lei”, a indicat raportul amintit. De asemenea, pușcăriașii au avut acces neîngrădit la informațiile de interes public, iar menținerea legăturii cu familia s-a făcut prin acordarea unui număr corespunzător de recompense cu permisiunea ieșirii din penitenciar.
A crescut agresivitatea
Analizând statistic structura condamnaților după natura infracțiunii, se constată că predominante au rămas și în anul 2009 infracțiunile comise cu violență, precum și cele de furt. Se constată, însă, o scădere a numărului deținuților condamnați la pedepse mai mari de cinci ani.
În ultimul timp, spun cei de la Penitenciar, se observă o tendință de creștere a agresivității unor deținuți, care, pentru a obține anumite facilități, recurg la autorăniri, agresiuni împotriva colegilor de cameră și instigări la acte de nesupunere colectivă, aspect reflectat și de cele peste 400 de sancțiuni disciplinare aplicate. Astfel, pe parcursul anului 2009 au fost înregistrate la Codlea și o serie de evenimente negative, respectiv altercații violente între deținuți, soldate în două cazuri cu decesul victimelor, evadarea unui condamnat de la unul din punctele de lucru exterioare ale penitenciarului, precum și încercările de revoltă colectivă, inițiate de către unele persoane private de libertate cunoscute în mediile interlope locale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




