ANCHETĂ. Bărbat înjunghiat de un necunoscut, în centrul Capitalei!!!

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost atacat cu un cuţit de către un necunoscut, azi-noapte, în centrul vechi al Capitalei. Victima a fost înjunghiată de mai multe ori, în zona toracelui. Agresiunea a avut loc în jurul orelor 3.30, la intersecţia străzilor Șelari și Lipscani, în prezenţa a numeroase persoane, după cum au precizat reprezentanţii Poliţiei. Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie și de ambulanţă, precum și un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. „În urma cercetărilor desfășurate în cauză au fost ridicate imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în zonă, în imagini observându-se atât momentul producerii agresiunii cât și faptul că agresorul și persoanele care îl însoţeau au părăsit în grabă locul faptei imediat după înjunghierea victimei”, se explică într-un comunicat remis de Poliţia Capitalei. În prezent, anchetatorii încearcă să afle identitatea agresorului și solicită sprijinul cetăţenilor, în acest sens. Persoanele care pot oferi informaţii sunt rugate să sune la numărul gratuit 112!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



