Amendat cu 2.000 de lei pentru un metru cub de lemn

Cu o sancțiune contravențională drastică s-a ales un bărbat, după ce a fost prins transportând cu căruța un metru cub de lemne de foc pentru care nu avea aviz de însoțire. Bărbatul transporta bucățile de fag pe strada Principală (DJ 106 B) din Holbav, alaltăieri, în momentul în care a fost oprit de polițiști.
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deținea aviz de însoțire pentru materialul lemnos trasnsportat, fapt pentru care i-a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 2.000 de lei”, s-a precizat într-un comunicat remis de IJP Brașov.
Lemnul din căruță a fost ridicat de agenți și predat angajaților silvici.
Prins la tăiat de copaci
Un bărbat de 43 de ani a fost prins de polițiștii din Mândra în timp ce tăia arbori din zona pârâului Sebeș, pe raza satului Ileni. Persoana în cauză a fost depistată alaltăieri, la orele 9.30, după ce apucase să taie patru arbori. S.I. a fost observat de polițiști în timpul serviciului de patrulare. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru tăierea ilegală de arbori din afara fondului forestier.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





