Ambulanța are nevoie de ajutorul brașovenilor

Se dorește achiziționarea unui manechin de training
Persoanele care doresc să dea o mână de ajutor Serviciului de Ambulanță se pot alătura acțiunilor de strângere de fonduri ale Asociației „Sprijiniți Ambulanța Brașov” prin donarea a două procente din impozitul pe venit. Printre obiectivele asociației, precum introducerea și promovarea celor mai recente tehnici de prim ajutor la nivelul populației sau elaborarea și implementarea de strategii și standarde profesionale și organizatorice în medicina de urgență, un pas important de realizat al lucrătorilor de la ambulanță este și introducerea și promovarea celor mai recente principii de training în medicina de urgență prespitalicească. Astfel, cu suma colectată de la populație se dorește achiziționarea unui manechin performant de training. Datele ce trebuie trecute pe formularele care vor fi depuse la Finanțe, cu data limită 17 mai, sunt: Denumire entitate nonprofit: Asociația „Sprijiniți Ambulanța Brașov”, cod de identificare fiscală: 24258776, cont bancar (IBAN): RO39 BRDE 080SV 6173 8908 00. Detalii pe site-ul www.sprijinitiambulantabv.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




