112

Alertă la Brașov: bărbat cu brățară electronică, reținut după ce a dispărut de la domiciliu (video)

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 efectuează cercetări într-un dosar penal, după ce un bărbat ar fi încălcat măsurile impuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, la data de 12 martie, polițiștii au fost alertați prin dispeceratul sistemului de monitorizare electronică, după ce s-a constatat că un bărbat aflat sub supraveghere nu ar fi respectat obligațiile impuse.

Polițiștii s-au deplasat imediat la adresa unde locuia persoana supravegheată, însă au constatat că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, nu se afla acolo. Totodată, oamenii legii au stabilit că acesta abandonase telefonul mobil utilizat pentru monitorizare într-o unitate comercială din apropiere.

În urma activităților desfășurate, bărbatul a fost identificat și condus la sediul poliției, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

După administrarea probelor, polițiștii au stabilit că fapta a creat o stare de pericol, motiv pentru care au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button