112

ALERTĂ. Grenadă într-o bancă din Lugoj! Sediul evacuat, circulația blocată

 

Sediul unei bănci a fost evacuat în această după-amiază, iar circulaţia în zona centrală a municipiului Lugoj, judeţul Timiş, a fost închisă, după ce angajaţii unităţii bancare au descoperit o grenadă pe un birou, la faţa locului fiind la această oră specialiştii pirotehnicieni, potrivit Mediafax.
„Se pare că este vorba de o grenadă, nu ştim exact ce fel de grenadă, care a fost aşezată pe un birou al Băncii Carpatica din Lugoj. La faţa locului, ISU a trimis o maşină cu apă şi spumă şi o ambulanţă”, a declarat Bogdan Mutu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Banat” al judeţului Timiş, pentru agenția menționată,

„Agentul unei unităţi bancare a sesizat Poliţia că pe un birou din interiorul agenţiei se află un obiect suspect. Urmează ca specialiştii care se deplasează la faţa locului să stabilească exact despre ce este vorba”, a afirmat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene (IPJ) Timiş, Mirela Drăghicioiu, pentru aceeași sursă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button