Agresiune la Tărlungeni, într-un cuplu aflat în proces de divorț
Agresiune într-un cuplu din Tărlungeni, județul Brașov, aflat în proces de divorț. Polițiștii din cadrul Politiei Rurale Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințare” și „violență în familie”.
Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că, în data de 14 martie, în jurul orei 18.30, un bărbat din localitatea Tărlungeni, pe fondul unui conflict spontan, şi-ar fi amenințat și agresat fizic soția, cu care este în proces de divorț. Agresiunea a avut loc în locuința comună.
„Astfel, în conformitate cu prevederile legale și avându-se în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, în urma căruia bărbatul a fost evacuat din locuinţă”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, subcomisar Florentina Manolache.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.