Adrenalină la Campionatul European de motocros de la Zărnești

Traseul „Breghina” din Zărnești a găzduit la finalul săptămânii trecute Campionatul European de motocros, la care au fost prezenți 79 de sportivi din 20 de țări. Împărțiți în trei clase, 65 cmc (8-12 ani), 85 cmc (11-15 ani) și open (14-50 ani), piloții și-au arătat îndemânarea atât pe sol, cât și în aer, spectatorii prezenți bucurându-se de un show grandios.
Belgianul Peter Goris, președintele juriului și membru al Federației Europene de Motocros, s-a arătat impresionat de circuitul zărneștean, pe care l-a comparat cu cele aflate în țări mult mai dezvoltate: „Este competiția numărul unu a Europei și aveam nevoie de un circuit de top. Colegii mei au mai fost aici în anii trecuți și federația a decis să organizeze Europenele la Zărnești. Cei mai importanți piloți de pe continent au fost prezenți și suntem mulțumiți de modul în care s-a desfășurat întrecerea. Eu am venit pentru prima dată în România, sunt surprins și impresionat de ce am văzut. Cadrul natural este unul fabulos, iar traseul minunat. Se poate compara cu oricare altul din Europa”.
Chiar dacă această disciplină poate fi inclusă în categoria sporturilor extreme, Peter Goris a menționat: „Nu este nimic periculos, dovadă că participă și puștani de doar opt ani. Pentru ei contează enorm că au ocazia să se afle lângă cei experimentați, de la care au multe de învățat. Normal, s-au bucurat de trofeele pe care le-au primit, dar mai important este că au luat contact cu lumea bună și au realizat ce înseamnă un Grand Prix. Federația Europeană face tot ce poate pentru a-i ajuta și a-i ține aproape de acest sport”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



