112

„Adio! Îmi pare rău!” – mesajul lăsat de un tânăr familiei! Oamenii îl caută disperaţi

 
Un tânăr în vârstă de 21 de ani este căutat de familie şi de poliţişti, după ce a lăsat un bilet de adio, apoi s-a făcut nevăzut. Apropiaţii băiatului se roagă ca acesta să nu recurgă la un gest extrem.
Mihăiţă Purcică, de loc din Galaţi, a fost văzut ultima dată pe 24 iulie. Din câte se pare, a profitat că fratele şi soţia acestuia se aflau în vacanţă şi a furat de la ei 13.000 de lei şi un laptop, lăsând în schimb biletul de adio, în care dădea de înţeles că se va sinucide când va rămâne fără bani. Fratele lui i-a scris mai multe mail-uri, dar Mihăiţă nu i-a răspuns unde se află.
„Când a plecat de acasă a luat 13.000 de lei şi un laptop de ultimă generaţie. În toată această perioadă am vorbit doar prin intermediul a două mail-uri. Mi-a scris că a vrut să se sinucidă în casă, dar pentru că noi ne-am mutat aici, a decis să ne ia banii ca să se bucure puţin de viaţă înainte de actul final. Juca poker, ştiu că îi plăcea. Numai asta făcea, mergea la facultate şi apoi se juca. Eu m-am mutat aici de o lună şi jumătate, în ultima perioadă de timp nu am avut o relaţie chiar foarte apropiată. De când am venit aici, ne-am înţeles altfel, aveam şi un proiect pe care doream să îl demarăm împreună, era spre finalizare. Nu ştiu dacă are vreo prietenă, dacă a cunoscut pe cineva şi a plecat la ea. Nu cred că avea datorii la poker. La un moment dat a câştigat aproximativ 7.000 de lei, dar nu i-a cheltuit, ci i-a băgat tot în jocuri. E posibil să fie dependent de poker”, a declarat fratele dispărutului, citat de adevarul.ro.
„Secţia 3 Poliţie a demarat cercetările pentru găsirea tânărului. Persoanele care au date despre eventuala locaţie în care se află acesta sunt rugate să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată secţie de poliţie”, a declarat, la rândul său, Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt IJP Galaţi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare