Acuzații grave la Brașov, în legătură cu bătăușii din Costinești
Acuzații grave la Brașov, în legătură cu bătăușii din Costinești…
Un bărbat din Sighișoara, care ar fi fost bătut crunt de cinci dintre bărbații implicați în încăierarea de pe litoral, a lansat acuzații la adresa anchetatorilor din județul Brașov, de unde provin agresorii.
„Eu sunt bărbatul din Sighișoara bătut de cinci dintre cei șase bătăuși din Reconstrucția Feldioara, cei care au făcut scandal la Costinești! Cei 300 de euro au fost doar un pretext, banii fiind înapoiați înainte cu mult de bătaie! Mama celor doi frați Grigoraș a avut o aventură cu o cunoștință a mea și de aceea ne-au bătut, pentru că a fost bătută și iubita mea (soție în prezent). Motivul a fost că noi am fi fost liantul intermediar pentru acea aventură!
Noi (eu și soția mea) am depus plângere penală împotriva celor cinci, ne-am angajat avocat, dar nici până în ziua de astăzi nu am fost audiați de către poliție sau procuratura Brașov! Nici noi și nici martorii (fiica soției și tatăl meu). Domnul șef de post din Feldioara cred că îi protejează, deoarece nici avocatul nostru din Brașov nu a primit nici un fel de răspuns de la șeful de post și nouă ne spune că este mereu în concediu când este sunat de către noi”, a spus bărbatul bătut, pentru Gândul.
Acesta susține că și el și soția lui și-au scos certificate medico-legale cu 21, respectiv 8 zile de îngrijiri medicale. Omul spune că, în urma agresiunii, s-a ales cu coaste rupte și contuzii, însă în mai bine de 18 luni, nici victimele și nici martorii nu au fost nici măcar audiați.
„Sincer nici nu știu ce să mai facem să ne găsim dreptatea, că protejați sunt tot ei! De cine!?….Nu știu! Dar se pare că doar presa mai poate «striga» pentru noi, cei care nu suntem pentru autorități decât niște… nimeni!”, a mai scris bărbatul, într-o scrisoare trimisă la Gândul.
De cealaltă parte, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov au spus pentru sursa citată că dosarul este încă în lucru deoarece este vorba despre o cauză complexă.
„Cercetările sunt desfășurate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Feldioara în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, in conformitate cu normele procedural-penale.
Având în vedere că aceste infracțiuni au fost sesizate la plângerea prealabilă a persoanelor vătămate, administrarea probatoriului implică ample activități de cercetare, în vederea clarificării, sub toate aspectele, a cauzelor și împrejurărilor în care ar fi avut loc faptele reclamate de către persoanele vătămate.
Astfel, în cadrul dosarului, activitățile sunt în curs de derulare, urmând ca, după efectuarea completă a urmăririi penale și administrării legale a tuturor probelor necesare, să se propună o soluție legală, sub supravegherea procurorului de caz”, au anunțat oficialii IPJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Cine crede ca este in siguranta cand pe strazi patruleaza asemenea organe, e naiv. Dupa cum a vazut o planeta intreaga astia nu au procedee sa imobilizeze persoanele suspecte. Ei palmuiesc, sa harjonesc cu circarii, trag unii de altii. Ca… Citeşte mai mult »