Acuzat că i-a rupt mâna fiului său pentru două felii de salam
Un adolescent de 15 ani, din comuna Slivilești – județul Gorj, a ajuns la spital cu mâna ruptă, după ce ar fi fost bătut de tatăl în vârstă de 48 de ani, pentru că a deschis frigiderul și a tăiat două felii de salam.
Primarul comunei Slivilești, Sorin Bucurescu, a declarat, astăzi, pentru mediafax.ro, că băiatul i-a povestit cum tatăl lui a devenit violent în momentul în care copilul a deschis frigiderul și a tăiat două felii de salam, fără să-i ceară acordul.
Tatăl minorului a fost reținut pentru violență în familie. Gravul incident ar fi avut loc pe 1 iulie, însă, de teamă, băiatul nu a mers imediat la spital și la Poliție.
„La data de 5 iulie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Slivilești au fost sesizați de un tânăr de 15 ani despre faptul că, la data de 1 iulie, tatăl său, în vârstă de 48 de ani, ar fi exercitat acte de violență asupra sa. Din verificările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, a avut un conflict spontan cu tatăl său, care, pe fondul consumului de alcool, a exercitat acte de violență asupra sa, provocându-i leziuni. Joi, minorul a fost prezentat la SML Gorj, unde, cu ocazia examinării, s-a constatat că necesită un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IJP Gorj.
Cazul este anchetat și de Direcția pentru Protecția Copilului Gorj, băiatul de 15 ani fiind consiliat de un psiholog. Reprezentanții instituției au discutat cu mama copilului pentru a afla ce s-a întâmplat exact.
„Situația minorului va fi monitorizată de către noi, DGASPC. Poliția a deschis un dosar de cercetare penală pentru tată. A fost reținut pentru 24 de ore. În data de 1 iulie, în urma unui conflict între minor și tată, lucrurile au degenerat, iar băiatului i-a fost fracturat antebrațul drept. În prezent, copilul se află în familie, mama prezintă capacități parentale în a-i oferi o creștere și îngrijire corespunzătoare acestuia și celorlalți doi frați minori. Mai are încă patru frați, doi sunt majori și doi minori. Tatăl a spus că l-a certat pentru că băiatul nu vrea să mănânce”, a declarat, pentru presa centrală, Lidia Bîrsanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.