112

Acum în BRAȘOV. Percheziții cu ajutorul polițiștilor germani, pentru fapte pedepsite de Codul Penal German

 

În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează 16 percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat săvârșit în bandă organizată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal German.

Potrivit unui comunicat de presă al IJP Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Köln-Nordhein Westfalen, se efectuează 16 percheziții pe raza județului Brașov, la locuințele unor persoane bănuite că începând cu anul 2017 și până în prezent ar fi săvârșit furturi de biciclete cu valoare foarte mare de pe raza teritorială a orașului Köln, Germania, pe care suspecții le dezmembrau și le trimiteau în România, iar ulterior, după reasamblare, le comercializau.

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 120.000 de euro.

„La finalizarea perchezițiilor, persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor cercetate vor fi conduse la audieri, urmând a fi propuse măsuri legale prin unitatea de parchet competentă. Alături de polițiști din cadrul IJP Brașov, în acțiuni sunt angrenați luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Brașov”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului, Alina Ivan. 

Ilustrație cu foto din arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button