Accidente cu trotinete electrice, în Brașov / Polițiștii fac cercetări
Două accidente cu trotinete electrice au avut loc, ieri dimineață, în Brașov.
Polițiștii de la Biroul Rutier efectuează cercetări în ambele cazuri.
„La data de 12 iunie 2023, la aproximativ orele 02.00 și 07.00 dimineața, polițiștii rutieri din municipiul Brașov au fost sesizați despre la faptul că persoane, conducători ai unor trotinete electrice, au fost accidentate ca urmare a dezechilibrării și căderii acestora pe partea carosabilă.
Cercetările efectuate la fața locului au arătat faptul că, în ambele situații, vătămările corporale, produse persoanelor care le-au condus, s-au datorat lovirii bordurii trotuarului, ceea ce a produs căderea de pe trotineta electrică.
Dat fiind faptul că în urma lovirii de asfalt persoanele implicate au suferit leziuni corporale, polițiștii au întocmit dosare de cercetate penală, în care se fac cercetări, in rem, cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, dosare aflate în lucru sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.
Poliția Rutieră Brașov le amintește conducătorilor de trotinete electrice următoarele:
– pentru a conduce o trotinetă electrică pe un drum public, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani;
– circulația pe trotineta electrică se face cu o singură persoană, fiind interzisă deplasarea mai multor participanți pe trotinetă;
– traversarea străzii la trecerea pentru pietoni se efectează obligatoriu pe lângă trotineta electrică;
– este interzisă deplasarea trotinetei electrice pe trotuar, fiind exceptată situația în care este amenjată o pistă specială pentru biciclete;
– conducătorilor de trotinetă electrică le este interzis să circule fără a purta casca de protecție, dacă vârsta acestora este sub 16 ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Trotinetele useriste idioate !
Cine e accidentat de trotinetele de inchiriat sa se adreseze lui coliban pentru despagubiri. El ne-a umplut trotuarele, strazile, parcurile, caile de acces, zebrele cu trotinete. El sa plateasca. Ca el asa crede ca reduce poluarea, daca ne umple de… Citeşte mai mult »