Accident TRAGIC. Un bărbat a murit după ce a căzut cu tractorul în râpă

Un bărbat și-a pierdut viaţa, ieri seară, în timp ce nepotul său în vârstă de 11 ani a scăpat ca prin minune, după ce au căzut cu tractorul într-o râpă adâncă de șapte metri. Accidentul a avut loc în localitatea Tudora din judeţul Botoșani. Șoferul n-a avut nici o șansă de viaţă, fiind strivit sub cabină. Pompierii au fost cei care au scos trupul neînsufleţit de sub cabină.
În schimb, băiatul a reușit să iasă din tractor după ce a spart un geam, apoi a dat alarma. El a fost preluat de un echipaj SMURD, la insistenţele medicilor, întrucât părinţii refuzau să-l lase la spital, deși suferise leziuni la cap, mâini și picioare. Poliţiștii au deschis o anchetă, pentru a stabili cum s-a produs accidentul. Din câte se pare, tractorul a derapat. „A scăpat un pic tractorul cu faţa acolo și a încercat să-l tragă înapoi și cât l-a necăjit în faţă și în spate, l-a scăpat aici. A venit peste el. Tractorul avea cabină. Cabina e varză”, a explicat un martor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





