Accident pe DN 1 BRAȘOV – București! Trei mașini au fost implicate

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident, în jurul orelor 16.00, pe DN 1 Brașov-București, pare-se din cauza neacordării de prioritate. Evenimentul rutier s-a produs în zona staţiunii montane Bușteni, judeţul Prahova. Din cauza acestuia, traficul rutier în zonă s-a desfășurat îngreunat, pe o bandă, alternativ, fiind dirijată de poliţiști. În jurul orelor 17.00, s-a reluat circulaţia în condiţii normale, dar se formaseră coloane de autovehicule, așa că reprezentanţii Infotrafic le recomandă șoferilor să circule cu răbdare și cu atenţie și să mărească distanţa de siguranţă în mers, mai ales că partea carosabilă este udă.
Potrivit observatorulph.ro, trei persoane au fost rănite în accident, la faţa locului intervenind mai multe echipaje de ambulanţă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



