112

Accident pe Autostrada Soarelui! Un mort și trei răniți după impactul dintre două mașini

Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe autostrada A2 București – Constanța, la kilometrul 67, în zona localității Lehliu-Gară, județul Călărași.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea răsturnându-se în afara părții carosabile.

O victimă nu a mai putut fi salvată

În urma impactului au rezultat patru victime. Din păcate, una dintre acestea nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale și a fost declarată decedată. Celelalte trei persoane au fost evaluate și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Trafic intens spre litoral

Deși circulația nu este restricționată și se desfășoară pe ambele benzi, pe sensul de mers București – Constanța s-a format o coloană de autovehicule de aproximativ trei kilometri. Șoferii care tranzitează zona sunt sfătuiți să manifeste răbdare și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.

Recomandările polițiștilor

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul din față, să se asigure temeinic înaintea schimbării direcției de mers, să evite depășirile periculoase și orice alte manevre riscante, adoptând permanent o conduită preventivă în trafic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google